Buzunare pentru răvaşe netrimise
- Autor: Mirela Orban
- Cod produs: C26
- ISBN: 978-606-8778-
- Disponibilitate: 2-3 zile
Mirela Orban semnează volumul Buzunare pentru răvașe netrimise, al patrulea din colecția „Cercul..
Mirela Orban semnează volumul Buzunare pentru răvașe netrimise, al patrulea din colecția „Cercul Literar de la Cluj/poezie” a Editurii Colorama, 2017(96 pag.) Membră a cenaclului on line cu același nume încă de la înființare, și-a consolidat în ultimul an apartenența la familia autorilor care scriu POEZIE, prin participarea la evenimente și reviste de prestigiu cum sunt: Cenaclul UBB Cluj, condus de Ion Mureșan și Revista Convorbiri literare, condusă de Cassian Maria Spiridon.„Poezia este măreția unei clipe, pictată pe pânza minții cu penelul muiat în suflet” își definește poeta crezul artistic.
Prefață: Emilia Poenaru Moldovan
„Versul Mirelei sau îl placi așa cum e, sau nu îl placi! Nu poți să scoți sau să adaugi nimic! Vine cu ceva nou! Mie îmi place!” – Ion Mureșan
„Ce este în textul Mirelei Orban care să ne facă să descifrăm
enigma, să decodificăm și să revelăm sensurile care pot oricând să
devină ale noastre, cei care citim, printr-o subtilă transcendență?
Întreg volumul, structurat în două părți, Poema non grata și Nu știu să
mor este, în opinia noastră, un lung poem autoreferențial despre actul
scrisului, despre poezie(…)
Chiar și erosul se supune uneori ideii enunțate mai sus și anume că tot
volumul este despre scris, despre poezie: „ne şoptim poezii cu degete
condeie/curge cerneala pe trupurile noastre.“ - Emilia Poenaru Moldovan( prefață)