Profesorul de singurătate
- Autor: Gabriela Anton
- Cod produs: C77
- ISBN: 9786068778631
- Disponibilitate: 2-3 zile
Profesorul de singurătate - poezie (100 pag.) „Poezia e jurnalul unui animal marin care trăieșt..
Profesorul de singurătate - poezie (100 pag.)
„Poezia e jurnalul unui animal marin care trăiește pe pământ și ar vrea să zboare” ne spune poetul american Carl Sandburg. Cât de perfect se potrivesc cuvintele acestea cu Gabriela Anton nu numai la nivel metaforic dar chiar la nivelul realității inspiratoare de poezie. Toposul poetei și al versurilor sale – Delta Dunării - este unul acvatic, unde cerul pare mai apropiat de apă decât pământul. Ținutul fabulos, dar aspru este străbătut de un patos al renunțării, al plânsului înăbușit și al singurătății (acum ... oriunde ai fi, singurătatea se plăsmuieşte/din ţipete mute de păsări.)
Poezia Gabrielei Anton, ieșită din apă, se târăște pe pământ - ca melcu-ntr-o cochilie m-ascund – găsește cumva drumul spre cer - mă iau după lanţul de păsări printr-un geam spart, fiind în toate ipostazele profund gravă, fără a fi tragică sau patetică și exprimând o reverie intensă, cea care poate face ca poeta să-și regăsească în același timp adevărata viață și adevărata sa identitate.” - Emilia Poenaru Moldovan