Trandafirii din Valea Hermonului

Trandafirii din Valea Hermonului - poezie (58 pag.)  

"Ioan Maxim Evu, dacă debuta în anii 80, așa cum era normal, putea să fie un optzecist notabil al literaturii noastre. Cu toate că era prezent în presa literară de acum câteva decenii, dispare inexplicabil, ca să revină acum, cred că acompaniat de regretele personale de rigoare, la dragostea dintâi: poezia. Este un poet care face abstracție de generații și mode poetice. El are de multă vreme un profil pe care, cu acest prim volum și-l scoate în evidență." - Silviu Guga

"Putem afirma fără echivoc că Ioan Maxim Evu (Ioan Streian Maxim) este un poet recuperat. Poet din viță de poeți, (văr primar cu poeții Ioan Evu și Eugen Evu din Hunedoara), nu s-a luat niciodată în serios, cochetând simultan cu pictura și cu sculptura. A avut, totuși, curajul să se reseteze și să reapară în peisajul literar fără complexe generate de îndelungata sa absență. După un debut interesant în anul 1982, în revista Luceafărul și după un scurt traseu prin paginile revistelor literare ale vremii (România Literară, Ramuri, Ritmuri hunedoarene), poetul părea că și-a stins flacăra creatoare la fâlfâitul propriilor aripi. În mod miraculos revine cu acest volum de debut, după o neînțeleasă perioadă de așteptare. Cu un vădit aer romantic, în latura lor neoexpresionistă poemele din volumul Trandafirii din Valea Hermonului conving  prin simplitate și prin naturalețe, cucerind discret sufletul cititorului. Pentru că autorul nu se pierde în construcții pretențioase și inutile,  își structurează clar versul fără să facă abuz de metafore și fără a părea prea mult influențat de tendințele actuale ale poeziei. Întoarcerea poetului rezonează cu un moment de reculegere într-un panteon al ființei, în care așteaptă trecutul să fie reedificat din ruine. ”Cu fruntea rece, stoarsă de sudoare,/în Hunedoara-s vechile statui,/coloși de piatră – zeii nimănui –/cu ochii orbi curgând spre înserare/Din fluxul vârstelor pierdute-n sânge/mă strigă fluiere ascunse-n vad…/Ah! Clipele din Orion cum cad!/Printre statui singurătatea plânge./Vârsta de fier adulmecă în mine,/zodii străvechi alunecând domol,/printre statui e liniște și gol,/sufletul meu se-nalță din ruine! Cu siguranță, dacă va continua să publice, Ioan Maxim Evu nu va trece neobservat de critica liteară actuală." - Ioan Barb