Manuscrisul vremii

Manuscrisul vremii - poezie (84 pag.)  

Prefață: Veronica Popa

„Registrul stilistic la care recurge autoarea încadrează poemele într-un spațiu sacru, scrisul fiind un proces de recuperare a esenței originare a ființei: „Cât lira mi-i complice, pe lumină, / Rotund, cuvântul fiarbă în artere. // De zbor albastru lacrima se-anină, / Nesomnul cată versul să-l digere.” Poeta revitalizează prin efort propriu, idei și trăiri solidarizându-se cu autori canonici în actul căutarii rostului și a armoniei; ea nu neagă și nu detestă la modul teribilist orice formulă tradiționalistă, ea nu mimează stările și sentimentele, ci ne oferă un discurs liric autentic prin tumultul trăirilor și al intențiilor pure. ” - Veronica Popa

„Recuperarea tradiției este fundamentul oricărei modernități, este concluzia ce se desprinde din lectura poeziei Valeriei Merca, poetă ce are curajul să invoce și să ființeze poetic în spiritul lui Eminescu: „Un nu știu cum și-un nu știu ce” e-n toate,/ Dar fără Eminescu nu se poate. În tot ce scrie Valeria Merca, se simte bucuria de a crea: Înmoi cu jind penița în cerneală/ Și-nmuguresc pe-o nouă primăvară. Poezia fiind pentru ea un prilej de sărbătoare dar și un teritoriu ce trebuie apărat de mediocritate și derizoriu: Hotarul poeziei să îl păzim ades!/ Alăturea sunt macii, iar vrerea se mulează/ Pe manuscrisul vremii din care am purces.” - Emilia Poenaru Moldovan