Rămân o rană deschisă

Rămân o rană deschisă - poezie (74 pag.) 

"Poezia lui George Vigdor din acest volum, situată ideatic și tematic într-o permanentă „rană deschisă” în istoria haotică a prezentului, glisează dezinvolt pe muchia metaforei între „fiori de moarte” și „explozii de beatitudine”. Opțiunea de a proiecta în imaginarul poetic zbuciumul sufletesc al unui răzvrătit sui-generis, mereu neîmpăcat cu sine, devine regula principală a programului său poetic. Înzestrat cu un acut simț caustic-acuztor, el cultivă cuvântul-forță, descătușat din „trecutul ceaușist” și înmiresmat cu parfumul proaspăt al mântuirii de sine. Discursul dens înăsprește expresivitatea și animă conținuturile manifest neliniștitoare, deviate de la un retorism lipsit de substanță. Integrarea poetului în spațiul cultural-spiritual al „înțelepciunii și armoniei transilvane”, la care face des referire în textele sale, este absolut necesară, obligatorie chiar și înalt onorantă pentru literatura română actuală." (Adrian Țion)     

"După ce a debutat editorial cu volumul de poezie Ancore de sânge (Editura Clusium, 2000), George Vigdor s-a făcut remarcat mai ales prin activitatea de ziarist, de rafinat eseist, de comentator politic, întotdeauna bine informat. Și totuși, fibra sa de poet nu a încetat să existe.

Recenta carte a poetului de la Budapesta ne dezvăluie același spirit mereu aflat în stare de veghe, privind spectacolul lumii cu un ochi tăios, de o neconcesivă luciditate. Adeseori, privirea vigilentă a poetului se întoarce asupra lui însuși cu o amară autoironie, George Vigdor atribuindu-și, resemnat, măști cufundate în derizoriu („rămân un mărunt contabil al deznădejdii/un scrib de duzină al deprimării/un istoric anonim al deșertăciunii”). 

Notele expresioniste nu lipsesc din acest tablou dramatic, al dezolării și solitudinii existențiale, austerul lirism găsind în confesiunea brutală, consemnată cu o răceală de „fișă clinică”, o supapă pentru tensiunile acumulate în spațiul precar al ființei. Într-un univers desacralizat, în care până și imaginea divinității s-a degradat iremediabil („Până și Dumnezeu s-a pensionat/și s-a refugiat scârbit într-un paradis fiscal,/ca proprietar unic și camuflat al unui off shore global.”), vocea talentatului poet e cea a dezolării, a unei conștiințe ce refuză orice intruziune a visării și a iluziei." (Ion Cristofor)