Timpul cel repede

Timpul cel repede - proză scurtă (112 pag.) 

"Tempus, temporis… În automatismele cotidianului, un exerciţiu introspectiv, o meditaţie şi o metaforă elaborată asupra Timpului, devenit el însuşi personaj, proza Veronicăi Baciu aleargă ştrengăreşte pe mai multe planuri temporale, alternându-le şi atribuindu-le câte un perimetru, rural sau citadin… Interesant însă că cele două elemente cronotopice nu colaborează în permanenţă, când unul pare că se dilate, celălalt se îngustează. Sinele călător parcurge drumul iniţiatic într-un regressus ad uterum, unde prezenţa sacralizată a mamei domină celelalte amintiri, dar oboseşte adesea, prins în malaxorul existenţei, astfel că somnul devine refugiul tranchilizant, iluzoriu…

Pândind în scena vieţii, moartea coboară cu sentimentul fulgerător al învingerii şi cu ruşine sau cu întârziere, anticipare şi resemnare. Cu minuţiozitatea şi naturalismul notaţiei, Veronica Baciu ne incită a descoperi paleta vastă a ipostazelor umane în raport cu Timpul. În marea noastră trecere, anotimpurile exterioare nu se suprapun total ordinii temporale proprii. Sub influenţa ritualurilor ciclice şi a obsesiei ordinii, într-un amestec învolburat de rememorări nostalgice, personajele îşi gospodăresc timpul în mod conştient, îl ignoră, se revoltă împotriva lui, i se supun, sunt copleşiti de el sau îl acceptă, sub imperativul comun al fugit irreparabile tempus. 

Prea lung sau prea scurt, viu sau mort, universal şi necuprins în graniţele firii, timpul prozei de faţă dezvăluie ceva din suprarealismul lui Dali, unde memoria persistă iar evenimentele curg într-un soi de illo tempore, utopic şi proustian, atunci când şi acolo unde Nobody trece din gară în gară, într-o fiinţare aproape paralelă, în căutare de sens" - Iulia Anamaria Ghidiu