Filosofii ingenue

Filosofii ingenue - poezii (88 pag.) 

Ilustrații:  Alexandru Pecican

„O contradicţie de suprafaţă cu sterilul vieţii cotidiene, tarată de condiţii sociale, istorice, politice, de îngrădiri ale libertăţii, de tragedii, de trădări, aşa e poezia sa. Explorând valenţele raţionamentelor filosofice, Ovidiu Pecican le ascunde într-o falsă narativitate printre acuarele de natură. Lirismul aproape evacuat se cristalizează proteic, dincolo de imaginile vizuale , în versuri ce nu par să aparţină unei serii factuale. Se nasc astfel poeme de respiraţie mitică, atemporalul dinamic accelerează prezentul prin observaţii repetate şi micşorarea elementelor de interes până la cota de avarie, lipsită de sentimentalism, cu decupaje minimaliste, gesticulaţii mărunte.” (Din Un dram răzleţ de poezie, Caiete Silvane, noiembrie, 2021) - Alice Valeria Micu

Reputatul prozator Ovidiu Pecican produce surpriza (neașteptată pentru cine nu mai are răbdarea de-a aștepta) să publice zilele trecute volumul de poezii ”Filosofii ingenue” (”Colorama”, 2021), unul dintre cele mai bune ale acestui an pandemic. În acest punct editorial mi s-a părut ca Sadoveanu: ”Daim”. Adică scrii, tot scrii proză și la un moment dat nu se mai poate, simți că le-a venit sorocul, ești ca o femeie care naște și scoți pe lume stihuri (deja adunate în 2013). E cu adevărat o carte cu o scriitură minunată, încântă, dedicată Amaliei cea mult iubită, conține rime și ritmuri, contrariind ars poetica narativă dominantă azi, acestea te poartă unde vor ele, joacă jocuri cuminți din copilărie: șotron, țintar și coarda, se joacă cu norii cu zboruri șui, stihurile poartă pe aripile lor de fluturi picturi cu sentimente și cu filosofie care se scurge în pământ ca o apă și rămâne acolo mereu, pământul nu-i o fleașcă, nici permafrost, nici Sahara, e din cel mănos, producător de recolte bogate, n-ai griji cu el, aduce tihnă și bucurie, amintește de Arghezi cel jucăuș și cu schepsis dintr-un, de pildă, ”Fă-te, suflete, copil”, parcă e pentru bătrânei de șapte ani și pentru copilași de 70, unde se încadrează și autorul melancolic trecut de semicentenar, textele mai fac și asociații paradoxale câte două, se apucă cu dinții de coada de crocodil cum și contrariile mai mult se unesc decât se luptă, cuvintele simple, de-astea zilnice, alcătuiesc contexte purtându-se uneori ca la suprarealiști, alteori bat înspre onirica dimoviană, meditația vitală a ultimului Blaga, idila coșbuciană și romantica eminesciană, deseori descoperi tâlcuri înțelept-resemnate ca linii de tuș pe-o pagină albă, îl vezi pe autor și te vezi și pe tine, cititorul se simte bine, face pluta, înoată un bras lent în apă termală odihnitoare, n-ar mai ieși din bazin, se disting raze, irizări, lumini rotitoare, abur de munte, miresme saline, suflări, sunete de muzică nemaiauzită, pe marginea bazinului copacii se umflă de culori primăvara și vara de fructe, așa arată raiul după judecata de apoi? Probabil că chiar așa." - Dan Grădinaru